PUTEREA RUGACIUNII, partea a IV-a

 

PRACTICAREA RUGACIUNII

Viaţa apostolului Pavel este plină de activitate. A lucrat cu aceea dragoste sfântă şi curată ce înnobilează sufletul credinciosului până la jertfirea de sine pentru Hristos. Cel ce avea să spună: “nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20) şi “vă rog să călcaţi pe urmele mele” (1Corinteni 4:16) este un exemplu deosebit al rugăciunii. Pavel a trecut prin situaţii similare prin care urmau să treacă şi prin care trec creştinii.

1.RUGĂCIUNEA CONCRETĂ

Luca Sezonov in cartea „Apostolul Pavel, viaţa şi epistolele” spunea că: “În toate cazurile de rugăciunile lui Pavel erau necurmate, concrete şi axate pe nevoile reale ale oamenilor.”  Un exemplu în acest sens îl constituie rugăciunea lui Pavel pentru creştinii din Colose. (Coloseni 1:3–14) Pavel se pleacă pe genunchi, acesta fiind un gest caracteristic.  Apostolul nu pregeta sa se smerească înaintea lui Dumnezeu când se ruga. Cu această ocazie pocăinţa şi credinţa sa erau valorificate în umilinţa avută în prezenţa Creatorului. (Efeseni 3:14)

Deşi, la o analiză superficială a rugăciunii lui Pavel, se poate observa un streotip izvorât din modul în care apostolul îşi începe rugăciunile: “Mulţumim lui Dumnezeu, …” (Coloseni 1:3), rugăciunile lui  Pavel sunt foarte specifice. El îşi începe rugăciunile cu mulţumiri la adresa lui Dumnezeu, însă fiecare rugăciune îşi are specificitatea ei în funcţie de scopul avut. Cererile formulate de apostolul neamurilor se raportau întotdeauna la nevoile concrete ale creştinilor din orice localitate: răspândirea şi triumful evangheliei (2Tesaloniceni 3:1), plinătatea Duhului Sfânt (Efeseni 3:19), mântuirea celor necredincioşi (Romani 10:1), mijlocirea credincioşilor unii pentru alţii (Efeseni 6:18), îndrăzneală în propovăduire (Efeseni 6:19), succesul misiuni şi izbăvirea de duşmani (Romani 15:30–31), încurajarea unităţii (1Tesaloniceni 3:10), cunoaşterea voii lui Dumnezeu (Coloseni 1:9), primirea puterii şi înţelegerii dragostei lui Hristos (Efeseni 3:14–19), înţelegerea profundă a speranţei garantate de Dumnezeu (Efeseni 1:16,18), primirea puterii şi răbdării (Coloseni 1:11; Efeseni 3:16), întărirea şi mărirea credinţei (Efeseni 3:17), întărirea hotărârilor luate pentru Dumnezeu (2Tesaloniceni 1:11), practicarea faptelor bune (Coloseni 1:10). Este evidenţiat clar faptul că Pavel nu se ruga la modul general.

În exemplul amintit puţin mai sus (Coloseni 1:3–14), sunt reliefate patru cereri concrete cu privire la coloseni: ca ei să primească înţelegerea duhovnicească, să aibă un comportament vrednic de Domnul, să aibă parte din plin de putere şi să fie mulţumitori.

În mesajele sale destinate creştinilor, Pavel nu uită să includă şi starea de bucurie permanentă care trebuie să–l caracterizeze pe credincios: “Bucuraţi–vă întotdeauna!” (1Tesaloniceni 5:16), “totdeauna suntem veseli” (2Corinteni 6:10). În acest sens, Pavel scrie epistola către Filipeni, deşi în acea perioadă el era în închisoare. Comentatorii biblici au supranumit această epistolă, Epistola bucuriei. Toate cererile făcute pentru filipeni, apostolul le face cu bucurie. Pentru el era o adevărată desfătare să se roage pentru ei, acest lucru nefiindu–i o povară. Bucuria creştină este o stare sufletească independentă de împrejurările imediate prin care trecem. “În toate rugăciunile mă rog pentru voi toţi, cu bucurie.” (Filipeni 1:4). Această mărturisire a lui Pavel accentuează că nu există vreo rugăciune pe care să nu o facă cu bucurie. Bucuria îl însoţeşte mereu pe apostol ori de câte ori se apropie de Dumnezeu ca să stea de vorbă cu El. Din acest adevăr se desprinde indirect viaţa curată trăită de Pavel care îl face liber înaintea Creatorului, astfel starea lui de bucurie fiind posibilă.

2.APOSTOLUL PAVEL ARE ÎN VEDERE MAI PUŢIN RUGĂCIUNEA PENTRU SINE

Apostolul vorbeşte prea puţin despre rugăciunile pentru sine, el face doar aluzie la nişte experienţe cu care nu îndrăzneşte să se laude (2Corinteni 12:1–6) “întrucât mă priveşte pe mine însumi nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.” (2Corinteni 12:5). Când se laudă cu slăbiciunea sa, lui Pavel nu–i este greu să se dea pe sine ca exemplu. Însă, când se laudă cu vedeniile şi revelaţiile primite de la Dumnezeu, el nu şi le aplică lui însuşi, ci mai degrabă le descrie într–o manieră impresionantă, ca şi când i s–ar fi întâmplat unei cunoştinţe de ale lui.  El refuză să se implice direct şi personal. Deşi Pavel deţine nenumărate experienţe înălţătoare pe care le–ar putea aminti el nu vede bine venită o astfel de laudă: “ca să nu mă umflu de mândrie.” (2Corinteni 12:7)

John White, în cartea sa “Oameni în rugăciune”, are un capitol destinat apostolului Pavel, dar pe care îl intitulează “Pavel rugându–se pentru alţii. ”Spiritul de slujire care domină persoana lui Pavel îşi spune cuvântul şi în privinţa rugăciunii. Apostolul nu ştie altceva decât să slujească pe Dumnezeu şi pe oameni: “… ca să slujim de lauda slavei Sale …, nu încetez să … vă pomenesc în rugăciunile mele. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, …, să vă dea un duh de înţelepciune …, şi să vă lumineze ochii inimii …” (Efeseni 1:11–23). Prioritatea lui Pavel era să se roage mai mult pentru alţii decât pentru sine. Acest fapt exprimă desluşit dorinţa arzătoare a apostolului de a sluji semenii, grija mare pe care el o are faţă de aceştia. El se bucură sau se întristează cu ei, se implică practic în viaţa lor şi neîncetat îi poartă în rugăciunile sale. Efeseni 3:14–21 este un alt exemplu care vine să argumenteze cele experimentate puţin mai sus. “…, şi–l rog ca, …, să vă facă să vă întăriţi în putere, …, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; …, să vă puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, …, şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, …, să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu …”

Cel care a afirmat: “Purtaţi–vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), le–a purtat el primul. Fiindcă Pavel îi iubea pe creştini “cu o dragoste nespusă în Isus Hristos” (Filipeni 1:8), el îi purta în inima lui, “vă port în inima mea” (Filipeni 1:7). Indiferent că era în temniţă sau în libertate, că îi era mai uşor sau mai greu, apostolul purta de grijă şi se ruga pentru semenii lui. “Te rog pentru copilul meu, pe care l–am născut în lanţurile mele: pentru Onisim” (Filimon 10). “Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” (Coloseni 1:24)

Va urma

Pastor Ion Damian

Anunțuri

PUTEREA RUGĂCIUNII, partea a III-a

prayer.jpgPUTEREA RUGĂCIUNII

partea a III-a

SUBIECTELE RUGĂCIUNII APOSTOLULUI PAVEL

Din conţinutul rugăciunilor apostolului Pavel rezultă mai multe subiecte sau teme. Dacă în spatele fiecărei rugăciuni a apostolului stă un scop, se observă că acestea sunt focalizate şi în jurul unor teme.

  1. Rugăciunea pentru sfinţenie

“Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; …” (1Tesaloniceni 5;23–24).  Apostolul îşi exprimă dorinţa sa ca tesalonicenii creştini să aibă extinsă sfinţirea în ambele părţi ale fiinţei lor: suflet şi trup. Acest subiect avea o deosebită importanţă fiindcă Pavel atingea în rugăciune viaţa creştinilor, cei care erau mântuiţi.

  1. Rugăciune pentru creşterea spirituală

“şi–L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, … în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; … să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, …; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, … ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:16–19) Cu această ocazie apostolul Pavel se ruga pentru o creştere spirituală a credinciosului. Dar nu este exprimată idea de a trăi o viaţă perfectă, ci aceasta va fi punctul final. “Niciodată nu am putea fi umpluţi de toată plinătatea lui Dumnezeu, ci aceasta este doar un ţel spre care năzuim.”[1]

  1. Rugăciunea pentru intoarcerea necredincioşilor la Dumnezeu

Pavel, fiind un apostol al neamurilor, nu a uitat să facă din lucrarea misionară un subiect al rugăciunilor sale. “Încolo, fraţilor, rugaţi–vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit …” (2Tesaloniceni 3:1). Apostolul avea dorinţa arzătoare “ca acest Cuvânt al Domnului să producă pretutindeni aceeaşi revoluţie morală şi spirituală pe care a produs–o la Tesalonic.”[2] Prin excelentă, Pavel a fost misionar deosebit, astfel el se ruga mereu pentru mântuirea celor necredincioşi, fie ca erau dintre israeliţi: “Fraţilor, dorinţa mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” (Romani 10:1) Chiar dacă iudeii l–au considerat un trădător şi un duşman al Israelului, Pavel exprimă creştinilor din Roma dorinţa lui arzătoare (“dorinţa inimii mele”) ca Israelul să fie mântuit.

  1. Rugăciune pentru cunoaştere

“…, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, …, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” Apostolul nu a cerut pentru coloseni ca ei să fie mulţumiţi cu pretenţiile de cunoaştere răspândite de gnostici, ci a dorit ca acei creştini să experimenteze disciplina cunoaşteri voii lui Dumnezeu pentru viaţa lor aşa cum este aceasta descoperită în Cuvântul Său. “Cunoaşterea aceasta nu este de natură lumească ori carnală, ci e caracterizată de înţelepciune şi pricepere duhovnicească …”[3]

  1. Rugăciune pentru putere

“nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, …” (Efeseni 1:15–20) “F.B. Mayer spune: Este putere. Este puterea Lui. Este o putere mare; nimic altceva nu ar da rezultate. Este puterea nespus de mare, dincolo de orice putinţă a minţii de a–şi imagina.”[4] Apostolul Pavel a făcut din puterea lui Hristos o temă a rugăciunii sale, atât pentru consolidarea credinciosului, cât şi pentru depăşirea slăbiciunilor. (1Corinteni 1:8).

  1. Rugăciune pentru perseverare

“Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult …, ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi …, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.” (Filipeni 1:9–11) Apostolul se roagă pentru perseverarea, conştiinciozitatea filipenilor creştini. Toate lucrurile arătate de Pavel pot fi atinse printr–o stăruinţă pe calea creştină. Pavel se roagă acum ca, prim perseverarea în dragostea creştină, credincioşii să poată discerne lucrurile “alese” de cele nealese, atingând astfel măreţul scop al rugăciunii de a–L lăuda pe Dumnezeu.

  1. Rugăciune pentru pace

“Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel …” (2Tesaloniceni 3:16) În această împrejurare Pavel se ruga ca sfinţii suferinzi de la Tesalonic să cunoască pacea pe care o dă Domnul păcii în orice clipă şi în orice fel. Pavel nu se refera la pacea izvorâtă din încetarea prigoanelor, ci la calmul din inima credinciosului, care se bazează pe credinţa în Dumnezeu şi este independentă de împrejurări. Această pace “trebuie să–i conducă pe creştini la o convieţuire armonioasă.”[5]

“Când avem greutăţi este timpul de a ne ruga şi de a–L slăvi pe Dumnezeu. Prea adesea noi ne ridicăm de pe genunchi chiar înainte ca Dumnezeu să ne cutremure inimile. Poate că Dumnezeu nu a răspuns la rugăciune în primele 5 minute ale rugăciunii. Poate că răspunsul nu vine până la miezul nopţii, în cele mai grele ore ale vieţii noastre, când lucrurile par fără speranţă. Fii încurajat şi stăruie în puterea rugăciunii.”[6] Căci Dumnezeu cu siguranţa va răspunde rugăciunii. Nu o va face prea devreme ca să nu fie pierdută valorificarea încrederii în Dumnezeu, însă nici prea târziu, ca să nu fie pierdută credinţa în El.

Apostolul Pavel a privit la nevoile sale şi ale lucrării lui Dumnezeu în care era implicat şi nu a pregetat să le transforme în subiecte de rugăciune. El a crezut şi a experimentat, că împărtăşindu–le lui Dumnezeu, va putea merge înainte.

Va urma

Pastor Ion Damian

[1] William MacDonald, Comentar la Noul Testament, C.L.V., 1998, pag. 754;

[2] Ibidem, pag. 879;

[3] Ibidem, pag. 814;

[4] Ibidem, pag. 736;

[5] Arthur W. Pink, The prayers of the apostole Paul, Moody Press, Chicago, 1967, pag. 46;

[6] John Bisagno, The Secret of positive praying, The Zondervan Corporation, USA, 1986, pag. 104,105;

PUTEREA RUGĂCIUNII – prima parte

PUTEREA RUGĂCIUNII

Viaţa de rugăciune

a apostolului Pavel este un exemplu demn de urmat.

Prima parte

Creștinii știu că este foarte important ca viaţa de credinţă, studiul Scripturii şi proclamarea Evangheliei să se împletească cu rugăciunea. În felul acesta creştinul are parte de eficienţă şi roade spirituale în trăirea si lucrarea sa pentru Dumnezeu. Trezirile spirituale de ieri şi de azi, slujesc ca mărturie pentru necesitatea rugăciunii. Creştinul trebuie să folosească zilnic propria cameră de rugăciune. El trebuie să aibă timpul şi locul său unde să se întâlnească în linişte cu Dumnezeu.

Viaţa de rugăciune a apostolului Pavel este un exemplu demn de urmat. Cu siguranţă că aceasta îl va influenţa pe cel care o studiază şi îl va motiva la o practică corectă a rugăciunii. Apostolul Pavel a ştiut să folosească puterea rugăciunii, atât pentru viaţa sa, cât şi pentru semenii lui.

Din Cuvântul lui Dumnezeu învăţăm că biruinţa vine pe genunchi. Rugăciunea exprima închinarea care conţine totalitatea atitudinilor fiinţei umane în apropierea sa de Dumnezeu. Această închinare cuprinde lauda, adorarea, mărturisirea păcatelor şi are ca scop părtăşia cu Dumnezeu.

“În primul rând, rugăciunea este un aparat portativ de emisie – recepţie pe timp de război destinat misiunii Bisericii în avansul ei împotriva puterilor întunericului şi necredinţei.”[1]

Sammy Tippit, un creştin devotat rugăciunii, consideră că sunt 3 motive datorită cărora Mântuitorul a stabilit rugăciunea ca prioritate a Bisericii primare. “Viziunea şi pasiunea pentru o lume pierdută ce puteau fi menţinute numai prin rugăciune. … inimile sunt pregătite prin rugăciune ca să primească mesajul lui Hristos. … Dumnezeu nu numai că va deschide inimile pentru Evanghelie, dar va împuternici de asemenea pe cei ce–L proclamă pe Hristos.”[2]

Rugăciunea rămâne o comunicare a omului cu Creatorul Său. Doctrina rugăciunii e puternic conturată în întreaga Biblie, iar practicarea ei de către Mântuitor vine să sublinieze în mod categoric importanţa şi puterea rugăciunii.

Deşi rugăciunea pare un lucru uşor de înţeles la prima vedere, numeroase persoane nu o pot înţelege în profunzimea ei. “Rugăciunea nu poate fi înţeleasă ca o rugăciune către cineva acolo, undeva, într–o îndepărtare, acolo unde se întâlnesc planetele.”[3]

În încercarea minţii omeneşti de a pricepe transcendenţa şi imanenţa lui Dumnezeu, individul poate ajunge prada unei rugăciuni reci şi artificiale. Credinciosul trebuie să se bazeze pe învăţătura Bibliei despre rugăciune şi pe credinţa sa puternică în Dumnezeu.

RUGĂCIUNEA LA EVREI ÎN TIMPUL LUI SAUL

Pentru o înţelegere mai bună a rugăciunilor lui Pavel, înainte de convertire, este bine să se privească la rugăciunea evreilor contemporani, atât cu apostolul Pavel, cât şi cu Mesia. În acest timp rugăciunea evreilor “era limitată de lanţurile mecanismului rigidităţii”[4], pietatea nu mai exista printre evrei, “Dumnezeu nu mai asculta rugăciunile evreilor.”[5]

Cu siguranţă că rugăciunea lui Saul era asemănătoare cu cea a evreilor contemporani cu el. Astfel se pot observa câteva aspecte ale rugăciuni apostolului neconvertit. Rugăciunea evreilor conţinea măreaţa nevoie de Dumnezeu, dependenţa lor ca popor de El. Evreilor le plăcea să amintească în serviciile publice din sinagogi şi Templu că ei sunt poporul lui Dumnezeu. Prin aceasta, se delimitau de celelalte popoare, iar, în timp, s–a ajuns să se cultive o mândrie naţională. În rugăciunea lui Saul era inclusă şi nevoia de iertare, justificare. “Acesta era elementul dominant în rugăciunea evreiască timpurie.”[6] O altă nevoie ce se distinge în rugăciunea evreiască este cea de conversare cu Dumnezeu. Adesea, aceasta era făcută în linişte şi în profundă meditare. Iudeii mai aveau obiceiul să se roage în mod public şi colectiv. Saul în rugăciunea sa, nu trebuia sa uite să amintească cererea pentru solidificarea Israelului. Astfel de rugăciuni erau rostite fie personal, fie colectiv, în Templu, sinagogi sau alte locuri. “Acasă mâncarea fiind sacră”[7], rugăciunile erau făcute înainte sau după mâncare, aceasta constituind în timp o tradiţie. De asemenea, se mai cunoaşte despre rugăciunea evreiască că avea şi un calendar al ei. Diferenţele existente între calendarele evreieşti au cauzat probleme nu doar în privinţa rugăciunii, ci şi în privinţa sărbătorilor şi a sabatului. Acest lucru se observă încă din secolul al doilea înainte de Hristos.

Înainte de convertirea sa, este foarte probabil ca apostolul Pavel să fi practicat rugăciunea în modul prezentat mai sus. Noul Testament nu indică dovezi în acest sens însă, ţinând cont că Pavel înainte de a–L urma pe Hristos s–a identificat cu oamenii religioşi contemporani, se poate ajunge la concluzia că practica rugăciunii observată mai sus a fost comună şi lui.

Michael Shapiro unul din membrii cei mai activi ai comunităţii evreieşti din New York la sfârşit de secol al XX–lea afirma despre rugăciunea evreiască: “unii evrei au nevoie de un ajutor atunci când îşi spun rugăciunea. Legănarea în timpul recitării acesteia a devenit un semn al pietăţii mişcării corpului în ritmul silabelor credinciosului adesea i se adaugă starea de extaz în timpul împărtăşirii misterelor liturghiei. Ei se aşează cu faţa la Est atunci când se roagă; iudei se mândresc pe bună dreptate şi sunt călăuziţi de lege şi tradiţie să se aşeze cu faţa spre capitala ţării lor şi spre locul de origine al Sfintei Sfintelor.”[8] Această afirmaţie subliniază încă o dată formalismul din rugăciunea evreilor care încă nu l–au întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu asemenea lui Saul în timp ce călătorea spre Damasc.

LIMBAJUL RUGĂCIUNILOR LUI PAVEL

Pavel Foloseşte în rugăciunile sale termeni care ar fi fost familiari tuturor cunoscătorilor de limba greacă din secolul I, “chiar şi celor recent convertiţi de la păgânism.”[9] Apostolul foloseşte aceşti termeni în expresii care dezvăluie viaţa lui spirituală şi care au rădăcini adânci în Vechiul Testament, în mod particular în Psalmi. Au fost sugerate asemănări cu textele de la Qumran şi au fost remarcate paralele cu LXX (Septuaginta). “Un mare număr de teologi au făcut o legătură între limbajul rugăciunilor lui Pavel şi formulările liturgice ale închinărilor primare.”[10]

Unele rugăciuni ale apostolului sunt deosebite expresii Hristologice, Coloseni 1:3; Efeseni 1:2; 1Corinteni 1:7–9; 2Corinteni 1:3. Pavel a folosit în rugăciunile sale termeni ce erau foarte uzuali pentru predicarea în Biserica primară, cum ar fi: declar, vestesc Evanghelia, a primi, martor, Cuvântul lui Dumnezeu, har, credinţă, nădejde, dragoste.

Va urma

Pastor Ion Damian

[1] John Piper, Să se bucure popoarele, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1998, pag. 49;

[2] Sammy Tippit, Factorul rugăciune, Editura Universul, Chişinău, pag. 22;

[3] D. Z. Phillips, The concept of prayer, Basil Blackwell, Oxford, pag. 41;

[4] James H. Charlesworth, The Lord’s prayer, Eerdmans Publishing Co., USA, 1993, pag. 36;

[5] Ibidem, pag. 36;

[6] Ibidem, pag. 42;

[7] Ibidem, pag. 50;

[8] Michael Shapiro, Mândria evreiască, Carol Publishing Group Birch Lane Press, 1997, pag. 39–40;

[9] Gerald F. Hawthorne, Ralph P. Martin, Daniel G. Reid, Dicţionary of Paul and his letters, Inter Varsity Press, 1993, pag. 730;

[10] Ibidem, pag. 730;

TVR: Dezbatere pe tema propunerii legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României pentru clarificarea definiției căsătoriei

Credința ucenicilor la Paste

SCOPUL DOMNULUI ISUS DE PASTE

Evanghelia dupa Luca 24:13-35

Credința ucenicilor

Evanghelistul Luca prezinta transformarea celor doi ucenici, in drum spre Emaus, in ziua Invierii Mantuitorului. Ucenicii sunt transformati datorita scopului pe care Domnul Isus l-a avut pentru ei. Sa observam scopul Domnului Isus asa cum reiese din intalnirea Sa cu cei doi ucenici in drum spre Emaus.

Evanghelia prezinta starea unecicilor din acel moment.

Ucenicii sunt preocupati mai mult de rastignirea Domnului decat de invierea Lui. Ei vorbeau si se intrebau despre cele intamplate cu Domnul Isus (vs.14), erau ingrijorati de cele intamplate si traiesc considerand ca Domnul Isus este mort, desi El mergea alaturi de ei.

Ucenicii sunt conectati doar la umanitatea lor, aveau impiedicati ochii sa-L recunoasca pe Domnul, cand El a umblat alaturi de ei (vs.16). Rationamentul ucenicilorlor afecteaza ochii lor, astfel nu se pot bucura ca-L vad pe Domnul.

Ucenicii traiesc nefericti, erau tristi (vs.17B), tristetea le cuprinsese inima, de fapt intreaga lor fiinta.

Ucenicii sunt bine informati, au stiut istoria rastignirii Domnului (vs.19-20). Desi ucenicii au fost cu Mantuitorul la rastignirea Lui, dar mai ales au fost cu El in misiunea Lui auzindu-I invataturile, chiar si cele despre inviere, toate acestea nu i-au ajutat la nimic in ziua Invierii.

Ucenicii traiesc deznadajduiti (vs.21). Toata speranta ucenicilor este spulberata de un mare “dar”, care aduce umbra deznadejdii peste inima lor.

Ucenicii sunt lipsiti de credinta, nu cred in marturia invierii Domnlui (vs.22-24). Invierea Domnului Isus nu poate fi reala pentru ei, ci este mai degraba basm, fantezie pentru mintea lor.

Sufletul ucenicilor tanjeste dupa Domnul Isus, isi doresc prezenta Domnlui, desi nu-L recunosc (vs.29). Se pare ca inima lor s-a trezit inaintea mintii lor.

Ucenicii sunt convinsi prin descoperirea Mantuitorului, binecuvantarea rostita de El la frangerea painii le deschide ochii (vs.30-31). O intalnire obisnuita, cu un oarecare strain, se transfoma in una care are putere sa schimbe viata lor.

Ucenicii isi regreta necredinta (vs.32). In ciuda necredintei, ucenicii au parte de harul credintei.

Ucenicii sunt capabili de lucruri mari, marturisesc cu inflacarare invierea Domnului Isus (vs.33-35). Intalnirea cu Domnul vietii ii mobilizeaza sa faca o lucrare incredibila pentru ei cu putin timp inainte.

Evanghelia prezinta scopul Domnului Isus cu privire la ucenici in ziua Invierii Sale.

Domnul este interesat sa fie aproape de ucenici, s-a apropiat sa mearga alaturi de ucenici (vs.15). El merge alaturi de ucenici desi pentru multa vreme El este un strain pentru acestia.

Domnul este interesat de framantarile ucenicilor, doreste ca ucenicii sa vorbeasca si in fata Lui ceea ce ei deja vorbisera in dialogul lor personal. El vrea sa auda ceea ce ucenicii discutau in taina, atinge in mod direct framantarea ucenicilor (vs.17a).

Domnul este interesat de credinta ucenicilor, chiar si atunci cand acestia sunt necredinciosi (vs.25), El foloseste invatatura prorocilor cu privire la Domnul Cristos (vs.25-26) ca acestia sa creada. Domnul face apel la Scriptura pentru intelegerea adevarului Invierii Sale. Domnul este interesat de intelegerea Scripturii de catre ucenici, explicandu-le-o (vs.27).

Domnul este interesat de raspunsul ucenicilor, le ofera libertate in actiune (vs.28B), El nu este un invatator care Isi impune invatatura.

Domnul este interesat sa se descopere ucenicilor, El nu a plecat din mijlocul ucenicilor pana cand ei nu L-au recunoscut (vs.30-31). Daca pe Toma ranile Domnlui l-au determinat sa creada, pe acesti doi ucenici binecuvantarea rostita la frangerea painii ii determina sa creada.

Domnul este interesat de marturia intalnirii ucenicilor cu El. Daca Mariei Domnul ii spune sa mearga sa marturiseasca invierea Lui ucenicilor, acestor doi ucenici Domnul nu le cere asa ceva, ci ei au initiativa marturisirii (vs.33-35).

Ucenicii au inteles scopul Domnului pentru ei in ziua Invierii Sale, cat si mesajul care  i-a transformat intr-u totul, ei au zis ucenicilor ,,A inviat Domnul cu adevarat si S-a aratat lui Simon.” (vs.34).

Astazi, scopul Domnului Isus in zilele in care sarbatorim Invierea Sa este acelasi pe care El  l-a avut pentru ucenicii Lui. Ucenicii Domnului trebuie astazi sa-si verifice starea spirituala si sa urmeze intru totul scopul Domnului pentru ei. Dumnezeu sa ne ajute sa traim schimbati de Domnul vietii si sa implinim scopul mortii si invierii Sale in locul in care El ne-a asezat sa traim.

Ion Damian

Lumini peste veacuri – Marturia familiei Varvara

via Lumini peste veacuri – Marturia familiei Varvara — Life Mission

Implicare in vestirea Evangheliei

poza.jpgIata cateva texte Biblice care arata dorinta Domnului Isus ca ucenicii Sai sa fie implicati activ in lucrarea de vestire a Evangheliei:

  • Luca 8:1 „Curând dupã aceea, Isus umbla din cetate în cetate si din sat în sat si propovãduia si vestea Evanghelia Împãrãtiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El;”
  • Luca 9:1 – 6 „Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Sãi, le-a dat putere si stãpânire peste toti dracii, si sã vindece boalele. Apoi i-a trimis sã propovãduiascã Împãrãtia lui Dumnezeu, si sã tãmãduiascã pe cei bolnavi. … Ei au plecat, si au mers din sat în sat, propovãduind Evanghelia, si sãvârsind pretutindeni tãmãduiri.”
  • Luca 10:1 – 3 „Dupã aceea Domnul a mai rânduit alti saptezeci de ucenici, si i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetãtile si în toate locurile, pe unde avea sã treacã El. Si le-a zis: „Mare este secerisul, dar putini sunt lucrãtorii! Rugati, deci, pe Domnul secerisului sã scoatã lucrãtori la secerisul Sãu. Duceti-vã; iatã, vã trimit ca pe niste miei în mijlocul lupilor.”
  • Matei 28:18 – 20 „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, si le-a zis: „Toatã puterea Mi-a fost datã în cer si pe pãmânt. Duceti-vã si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învãtati-i sã pãzeascã tot ce v-am poruncit. Si iatã cã Eu sunt cu voi în toate zilele, pânã la sfârsitul veacului. Amin.”

Ucenicii au avut parte de pregatire pentru lucrarea misionara, de invatatura directa de la Domnului Isus, de observare a lucrarii privind la felul in care Mantuitorul a vestit Evanghelia, dar si de o implicare activa in mod practic.

Pregatirea pentru misiune si evanghelizare, descoperirea metodelor de lucru ne sunt si azi necesare, dar nu aici se sfarsete implicarea noastra misionara. Tinta noastra este sa comunicam Evanghelia, iar semenii nostri sa ajunga sa ia o decizie in ce priveste relatia lor cu Dumnezeu.

Mesajul Evangheliei este acelasi, mesajul imnurilor crestine este aceleasi, insa ceea ce face diferenta in lucrarea misionara este credinta, determinarea si atitudinea noastra printr-o implicare activa. Cand plecam in misiune fiind convinsi ca nimic nu se mai poate intampla si nimeni nu se va mai pocai, cu siguranta ca ne vom rezuma doar la o slujba religioasa si este foarte putin probabil sa avem roade spirituale. Dar cand inima noastra este plina de incredere in harul lui Dumnezeu si implicarea noastra misionara este determinata, oamenii de langa noi vor simti focul dragostei noastre pentru Domnul si vor avea ocazia sa fie cercetati.

Conform cu Evanghelia după Luca 10, vestirea Evangheliei este o rânduiala a Domnului Isus, implica rugăciunea ucenicilor, mobilizează ucenicii si ii pune pe pacatosi in fata alegerii spirituale. Se poate spune ca vestirea Evangheliei si invitarea oamenilor la Dumnezeu reprezintă Evanghelizarea, insa vestirea Evangheliei fara invitarea oamenilor sa ia decizia pocăinţei înseamnă o simpla informare, iar invitarea la o decizie spirituala pentru Dumnezeu fara vestirea Evangheliei este doar un indemn. Domnul Isus pe crucea de la Golgota a spus ,,s-a isprăvit !” (Ioan 19:30), însemnând ca El Si-a făcut partea Lui misionara, iar acum urmează ca si noi sa ne facem partea noastră in vestirea Evangheliei pentru lucrarea Imparatiei lui Dumnezeu in rândul semenilor noştri.

Noi cui vestim Evanghelia?

Ion Damian